Lume, lume si iar lume … peste tot oameni, evenimente, bere si mici … altfel spus: Zilele Bucurestiului 2010.
Am urmarit cateva concerte … mai mult sau mai putin placute, aveai de unde alege … aici avem o bila alba.
Cateva chestii obisnuite pentru unii, neintelese pentru mine, ca de exemplu … mireasa de langa scena de concert in Piata Constitutiei ziua in amiaza mare, oare sa revin la unde se duc miresele furate ? (nici eu nu cred ca e cazul, vedeti posturile precedente) … evident foarte multi oameni imbracati la tol festiv se plimbau tantosi printre diversele miresme … o bancuta de lemn, un pahar de bere si 2 mici de fiecare … dar camasa la dunga!
In centrul istoric, inghesuila de nu puteai arunca un pai … insa atmosfera ceva mai placuta, 2 scene de concerte … terase pline … prieteni la o bere … de week-end.
In sfarsit greseala capitala pe care am facut-o a fost sa ma uit pe poster … nu stiu ce a fost in mintea mea … nu imi venea sa cred ochilor! Diverse elemente ce sugerau cultura, muzica, locatii din Bucuresti si ceea ce nu lipseste la nici un “parastas” in Bucuresti .. un MIC infipt in furculita!
Chiar atat putem, nu avem imaginatie, nu ne reprezinta nimic ca oras, capitala, tara … micul e emblema Bucurestiului si a romanilor?
Pai hai sa modificam un pic traditiile. Revelion: mici in foi de varza. Paste: drob de mici si mici cu cozonac.
Eee … am fost si la concertul lui Chilian in Club A, saptamana trecuta, evident aceleasi conditii la ca la precedentul concert, insa pentru detalii site-ul clubului: www.cluba.ro.
De ce m-am dus, iar? Pentru ca sunt unul dintre acei putini oameni care asculta Chilian. Acasa, in masina la birou, nu conteaza, uneri pur si simplu simti nevoia sa asculti un cantec de dor si jale, de of si nu numai.
Pentru cei care nu au apucat sa asculte nimic cantat de Florin Chlian ar fi cele 3 albume (Iubi, Zece Porunci si Autistul,Nu-l mai goniti pe Brancusi) iar ca sa va fie mai usor poate ati ascultat melodiile: “Cantecul avocatului”, “Iubi”, “Chiar daca” sau “Zece”. (asa “Zece” parca va suna cunoscuta).
Adevarul este ca nu toti gusta vesurile, linia melodica, glumele … si la fel de bine, uneori, insusi artistul depaseste unele limite, poate datorate unor “neajunsuri” sau tzepe acumulate, insa pana la urma a fost un concert, au venit oameni avizati … s-a cantat, s-au facut glume … ma asteptam la mai multi spectatori … poate un pic mai mult respect din partea celor care au stat pana la sfarsit. Evident nu iti place, nu ai stare … pleci linistit in pace: respect!. Insa ceea ce nu-mi place este sa stai sa incerci sa faci misto de un om care incearca sa iti aduca “ceva” pe tot parcursul evenimentului: rusinica!
Deci “m-am nascut cu 3 manute … ” , vorba cantecului, si poate incercati cateva melodii … macar de curiozitate, nu strica.
Cu siguranta ati vazut si voi si de ce nu poate chiar fi in situatii oarecum neplacute, de oricare parte a evenimentului ai fi fost, asadar sa vedem:
Asta vara, intr-o sambata, am vizitat 2 orase cu puternice conotatii istorice Alba-Iulia si Blaj, judeul Alba (ambele). In Alba-Iulia prin cetate zumzet mare, miri alergand pe ici pe colo la indemnele fotografilor si cameramanilor, pe langa statuia lui Mihai Viteaza (fata si profil), pe sub arcadele portilor de intrare in cetate, pe laga muzee, in Sala Mare a Unirii … sarmanii miri se tot supuneau diverselor comenzi: zambeste acum, veniti incet spre mine, priveste-o ca si cum o iubesti, uitate in cealalta parte, stati spate in spate, hai inca una si gata, domnisoara de onoare, hai si nasii, si socrii … suna cunoscut ?
Eee, ca si cum intr-un orar nu a fost de ajuns, ma duc la Blaj sa ii arat fiimei Campia Libertati. Pe langa iarba de 1 metru ce era pe “campie” sau ce e mai ramas din ea, ce e mai mult o curte acum, apare brusc alaiul de nunta … mireasa, mire, nasi, cuscrii tot tacamul si sa nu uitam fotograful … care se cam grabea … cam argogant si plin de zel a aranjat repede personajele sa faca cateva poze … cand stupoare … eu si fiimea ne plimbam agale pe langa monument si ii stricam pozele … a refacut cateva cu ocazia asta, noi nu ma grabeam nicaieri.
Alt episod, in parcul Titanii, in cartier, pe o alee, de altfel simpatica, un cameraman “inspirat” regiza un moment tandru al mirilor, ei se tineau de mana si mergeau cu priviri patimase catre obiectivul camerei in uralele publicului spectator: “Mami, uite mireasa!” … toate bune, daca excludem toaleta ecologica galbena din mirificul peisaj dintre cei doi … dar ma rog, asa a vrut “artistul” … miri sa traiasca!
Si asa ajungem la un eveniment mai recent, sambata seara, Arcul de Triumf, Bucuresti … sau altfel spus targul de mirese furate. Fara sa exagerez erau cel putin 20 de mirese la ora 11 in jurul obiectivului turistic, masini fara numar, cameramani, fotografi si “hoti” de mirese … este un loc frumos, sa faci o poza, fie si in rochie de mireasa, dar chiar toate miresele din Bucuresti au trebuit sa ajunga acolo si la acceasi ora …cat de lipsiti de originalitate sa fie romanu sau e program impus de toate localurile capitalei ?
Am trait sa o vad si pe asta, si daca imi povestea cineva eram convins ca are chef de mistouri … dar se poate.
A fost o data ca-n povesti
A fost in Romania,
O gasca mare de golani,
Ce-au alungat sclavia.
…
Ne-ati intrebat ce vrem aici
Dar stie toata tara,
Noi sustinem punctul 8
De la Timisoara.
Oare cati dintre noi stiu cate mineriade au fost, de cate ori a apelat guvernul de atunci la mineri ? Un punct de plecare poate fi definitia mineriadei de pe wikipedia.
“Golani” (conform clasificari facute de Ion Iliescu, presedintele tari de atunci) au protestat in Piata Universitatii 53 de zile, pana cand pe 14 iunie au fost decimati de mineri, in cadrul celei mai sangeroase mineriade. Inca odata se dovedeste ca nu conteaza ce idealuri ai, cat de inteligent esti, ci ca atunci cand vrei sa dovedesti ceva apelezi la multi oameni, cu bate si nu suficienti de inteligenti incat sa le pese de ce fac ceea ce li se cere.
De ce politia si armata nu a intervenit si au lasat minerii sa bata protestanti, sa alerge studenti pe strazi sa-i omoare in bataie, batrani, femei, orice le-a stat in cale? De ce a fost devastata Universitatea?
Delegatia de mineri, in frunte cu dl Cozma, se va deplasa spre Piata Universitatii, pe care vrem sa o reocupati dumneavoastra.
Las un reportaj concludent care trece in revista mineriada din 13-15 iunie 1990 sa va dea o idee despre aceste fapte:
Inca nu se stie exact cate victime au fost. Oficial: 746 raniti si 6 morti. Neoficial: peste 100 de morti ingropati la cimitirul Straulesti. Cert este ca mineri si-au facut “treaba”.
Va multumesc pentru tot ceea ce ati facut in aceste zile, in general pentru toata atitudinea dumneavoastra de inalta constiinta civica.
…
Vreau sa multumesc pentru spiritul organizat in care v-ati prezentat, in care ati actionat, sa multumesc conducatorilor dumneavoastra, inginerului Cozma si celorlaltor lideri sindicali care au fost in fruntea dumneavoastra, alaturi de noi, care ne-au ajutat in aceste zile.
…
Stim ca avem in dumneavoastra un sprijin de nadejde, cind va fi nevoie, vom apela!
Mai mult Miron Cozma a fost gratiat de Ion Iliescu in ultima zi de mandat prezidential, ordin semnat si de prim-ministru cu ochii inchisi (conform spuselor acestuia, erau un teanc de harti, seara tarziu si nu s-a mai uitata ce semneaza) WTF!. Mai multe informatii puteti citi in acest articol: RUSINE! Eliberindu-l pe Cozma, Iliescu si Nastase isi bat joc de Romania.
Intamplarea a facut ca eu sa ma aflu in autobuzul 226 si ma intorceam din Rahova spre Pantelimon, cand am trecut in seara zilei de 14 iunie, prin Piata Senatului, printr-un grup de mineri care au lovit autobuzul cu bate, lume speriata, emotii. Nu s-a intamplat nimic grav, insa nici placut nu a fost. Mai mult tatal meu a fost “golan”, deci si din acesta perspectiva e oarecum mai “prezent” acest subiect pentru mine.
Ceea ce nu inteleg este de ce nu ne mai pasa, de ce generatiile tinere nu au nici cea mai vaga idee despre ce s-a intamplat.
Oare istoria nostra ca popor nu ne poate invata nimic?
Hangita! Un Cuba Libre, bere pentru pretenarii mei si un scaun pentu mine …
Reteta (pentru gospodine) sau algoritmul (pentru ceilalti) este simplu:
1. o bucata taxi care sa te duca unde ai nevoie
2. o gasca de pretenari cu care te vezi la locul faptei
3. cateva pahare cu pretenarii inainte, in timp si dupa concert
4. o alta bucata taxi spre casa cand se strica treaba.
Cam asa ar fi o seara de concert in Club A, de acesta data a fost Mihai Margineanu. Anul acesta se aniverseaza 40 de ani de Club A, mai multe detalii puteti gasi pe site-ul lor: www.cluba.ro.
De ce in Club A? Pentru ca baietasi cu treninguri cu scris mare si dungulite nu au voie (scrie in regulamentul clubului). Pentru ca pe acolo am pierdut multe seri, am baut multe beri si m-am distrat cu multi prieteni. Pentru ca nu conteaza cine esti, ce faci si incotro te indrepti. Pentru ca e loc pentru toti.
Gore din Chitila, Paraschiv, Jana era croitoreasa … Visul, M-am dus sa tai un copac … Melci, Scoici, Raci, Craci … Aprinde o tigara … Ma iubeste femeile! … Mai sti … si inca cate s-au mai cantat …
Pentru necunoscatori: Mihai Margineanu cand despre viata din mahala, despre voie buna si dipozitie, adaptari dupa diverse melodii din ‘folclor’ si cantece de munte, si nu in ultimul rand pe versuri alese (Cantec de inima albastra – Mircea Dinescu).
Partea frumoasa la astfel de concerte este ca vin cei care gusta genul de muzica, artistul, ii plac melodiile, iar asta face o “atmosfera de concert” … si daca si artisti “simt” publicul totul are alta amploare, nu mai conteaza sonorizarea, cine ti-a mai dat un cot in coaste in inghesuiala, nu coteaza ca esti australian sau canadian si nu sti o iota de romana … toata lumea se simte bine si bisurile curg … ca si berea
Parerea mea.
You are currently browsing the Carcotas blog archives
for September, 2010.
Lume, lume si iar lume … peste tot oameni, evenimente, bere si mici … altfel spus: Zilele Bucurestiului 2010.
… a refacut cateva cu ocazia asta, noi nu ma grabeam nicaieri.
